Poeților de altădată

 

                                                                                                 Autor ; Robert-Gelu Motoarca

Poeților de altădată, vă chem în amintiri,

Cu versuri șoptite-n veacuri, pe pagini de trăiri,

Sunteți ecouri stinse în timp, dar vii în glas,

Purtând în voi lumina ce-n suflete s-a ars.

 

În nopți tăcute, sub cerul plin de stele,

Ați desenat cuvinte din umbre și din iele,

Și-n fiecare rimă, în fiecare gând,

Ați prins eternitatea, arzând încet, plăpând.

 

Pe veșnicele foi, în inimi luminate,

V-ați scris iubirea, dorul, speranțele uitate,

Ați transformat durerea într-un sărut ceresc,

Și-n versul vostru simplu, tot sufletul lumesc.

 

Văd umbra voastră trecând prin vechi poeme,

Ca niște duhuri blânde, purtând a vieții teme,

Și în cuvintele voastre, ce par a fi pierdute,

Se-ascunde dorul nostru de vremuri cunoscute.

 

Ați cântat lumea, tristețea și iubirea,

Fără de teamă, doar cu-adevărul și simțirea,

Și-n fiecare strofă, ca-ntr-un templu sfânt,

Ați lăsat nemurirea să prindă rădăcini adânc.

 

 

Prin voi, curg râuri de vise neștiute,

În fiecare vers plutesc frânturi pierdute,

Și noi, cei de azi, mai căutăm în carte,

Ecoul vostru veșnic, de dincolo de moarte.

 

Sunteți făclii ce ard în nopți de veacuri,

Purtând lumina printre timpuri și altare,

Și noi, cei ce scriem acum, pe alte drumuri,

Vă purtăm cu noi ca pe-o tainică chemare.

 

Cuvintele vă sunt oglindă de gândire,

Din ele am cules adâncul de simțire,

Și orice vers e-un pod spre lumi ce nu mai sunt,

Poeților de altădată, vă spun: „Sărut pământ!”

 

Cu pana voastră ați pictat eternitatea,

În rime simple, dar pline de magie,

Și-n versurile voastre am înțeles că viața

E-un cântec nesfârșit, o dulce poezie.

 

Azi mai răsfoim, în timpuri de tăcere,

Cărțile ce poartă suflete-n durere,

Și-n fiecare rimă, regăsim chemarea

Poeților de altădată, ce ne-au dat visarea